În partida contând pentru calificarea în play-off-ul optimilor Europa League, FCSB a întâlnit pe teren propriu echipa turcă ...
Președintele Nicușor Dan a precizat că, în cel mai scurt timp, va prezenta propunerile pentru șefia serviciilor de informații ...
Impasul financiar pe care îl înregistra UNIFARM SA, companie aflată sub autoritatea Ministerului Sănătății, a fost depășit.
Tribunalul Federal din Elveția a anulat hotărârea Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) prin care medalia de bronz de la JO ...
Nicușor Dan respinge ideea unui guvern minoritar și consideră că, dincolo de orgolii și tensiuni, liderii partidelor din ...
Marc Anthony și Nadia Ferreira au anunțat pe Instagram că sunt însărcinați cu al doilea copil împreună, acesta fiind al ...
Victor Ponta susține că România are nevoie de un președinte a cărui atitudine trebuie să fie similară cu cea pe care a avut-o ...
SANITAS şi alte federaţii sindicale din sistem au anunţat că se poate ajunge inclusiv la grevă generală, dacă salariile vor ...
Având multiple traumatisme şi pierdere de sânge, victima a fost preluată de salvamontişti până unde a putut ateriza ...
De asemenea, Traian Băsescu l-a criticat pe președintele Ucrainei. „Zelenski, de altfel, o mare figură care a început să dea ...
Ucraina va fi afectată de temperaturi extreme de până la –30 °C, cu riscuri importante pentru culturile agricole și ...
Produsele periculoase şi contrafăcute nu reprezintă doar o încălcare a legii, ci constituie un pericol direct pentru sănătate ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results